Ce trebuie să știe părinții despre dezvoltarea dinților la vârstă mică?

Primul dinte poate veni la 5 luni, la 8 luni sau chiar mai târziu, iar diferențele dintre copii continuă și după ce a avut loc erupția. Mai importante decât comparațiile cu alți copii sunt ordinea în care cresc dinții, sănătatea celor de lapte și felul în care se dezvoltă arcadele. Citește mai departe și vei afla ce merită urmărit de la primii dinți până la începutul școlii și ce schimbări ar trebui discutate cu medicul.

În jurul vârstei de 6 luni este un reper orientativ pentru primul dinte, nicidecum o dată limită. La un copil poate ieși primul incisiv la 4-5 luni, iar altul poate ajunge aproape de primul an cu foarte puțini dinți. Mai util decât să numeri dinții copilului vecin este să urmărești evoluția celui mic și să discuți eventualele întârzieri cu medicul.

Stomatologia pediatrica are aici un rol important, deoarece medicul urmărește dezvoltarea dinților și a maxilarelor, verifică riscul de carie și îi ajută pe părinți să stabilească de la început o rutină potrivită de igienă. Vizitele timpurii îl ajută și pe copil să se obișnuiască treptat cu cabinetul și cu examinările dentare.

Dinții de lapte nu sunt o variantă provizorie de care putem uita

„Oricum îi cad” este probabil una dintre cele mai păguboase idei despre dinții de lapte. Copilul are 20 de dinți temporari, iar unele măsele rămân în gură până spre 10-12 ani. Așadar, o carie descoperită la 4 ani poate afecta un dinte pe care copilul ar mai avea nevoie să-l folosească încă mulți ani.

Dinții temporari păstrează și locurile pe care le vor ocupa cei definitivi. Dacă un dinte se pierde mult prea devreme, dinții din apropiere se pot deplasa către spațiul liber, iar dintele definitiv poate găsi ulterior mai puțin loc decât ar avea nevoie pentru a crește într-o poziție bună.

Măseaua care crește la 6 ani nu va mai fi schimbată

În jurul vârstei de 6 ani începe dentiția mixtă, perioada în care dinții de lapte stau alături de cei definitivi. Aici există o confuzie destul de ușor de făcut: primul molar permanent crește în spatele ultimei măsele de lapte. Nu cade nimic înainte și nu există acel semnal evident care îi spune părintelui că a venit un dinte definitiv.

Măseaua respectivă trebuie să rămână acolo pentru tot restul vieții. Așadar, merită verificată atent la periaj, mai ales imediat după erupție, când copilului îi poate fi greu să ajungă cu periuța atât de departe. Șanțurile de pe suprafața molarilor pot reține resturi alimentare, iar medicul poate recomanda sigilarea lor atunci când situația o justifică.

Dinții care cresc strâmb nu spun singuri toată povestea

Când apar incisivii permanenți părinții pot avea impresia că sunt enormi față de dinții de lapte, ceea ce este normal deoarece dinții definitivi sunt mai mari și trebuie să-și găsească locul pe o arcadă aflată încă în dezvoltare. O ușoară înghesuire în această etapă nu spune automat cum va arăta dantura câțiva ani mai târziu.

Medicul urmărește însă cât loc există, cum se întâlnesc arcadele și în ce direcție cresc dinții. Dacă observă o problemă de dezvoltare, poate recomanda un consult ortodontic și, atunci când este indicat, un aparat dentar. Unele probleme merită abordate cât copilul încă crește, pe când altele pot fi urmărite până când erup mai mulți dinți permanenți.

Cantitatea de pastă de dinți trebuie adaptată vârstei

La primul dinte începe și periajul de două ori pe zi. Pentru un copil sub 3 ani, cantitatea de pastă cu fluor trebuie să fie foarte mică, aproximativ cât un bob de orez, care va crește la un bob de mazăre pentru vârsta de 3-6 ani. Nu trebuie acoperită toată periuța cu pastă, chiar dacă reclamele ne-au obișnuit cu imaginea respectivă.

Copilul mic nici nu are dexteritatea necesară pentru un periaj făcut corect. Poate să țină periuța și să învețe mișcările, însă părintele trebuie să verifice și să completeze periajul. O comparație simplă ar fi spălatul pe mâini: faptul că un copil știe unde este săpunul nu înseamnă automat că și-a curățat bine fiecare deget.

Vizitele regulate la medic completează ceea ce părintele poate observa acasă și ajută la depistarea problemelor într-o etapă în care există mai multe variante de tratament.